Îi mulțumesc vieții,
Ce mi-a dat atâtea,
Mi-a dat doi ochi,
Cu care, când îi deschid,
Văd cu claritate
Negrul și albul,
Văd cu claritate înaltul cerului,
Strălucind în adânc,
Și în mulțime,
Bărbatul iubit.
Îi mulțumesc vieții,
Ce mi-a dat atâtea,
Mi-a dat auzul,
Atât de sigur și de clar.
Aud nopți și zile în șir
Greieri și canari,
Vârtejuri, ciocane
Și lungi urlete de câini.
Și tandra voce
A iubitului meu.
Îi mulțumesc vieții,
Ce mi-a dat atâtea,
Ea mi-a dat pasul
Obositelor mele picioare.
Cu ele am traversat
Orașul și gropi de noroi,
Lungi plaje pustii,
Văi și munți înalți apoi,
Și casa ta, și strada ta,
Grădina ta.
Îi mulțumesc vieții,
Ce mi-a dat atâtea,
Ale inimii din piept
Bătăi clare.
Când privesc fructul
Minții omenești,
Când văd depărtarea
Dintre bine și rău,
Când privesc străfundul
Ochilor tăi limpezi.
Îi mulțumesc vieții,
Ce mi-a dat atâtea,
Ea mi-a dat surâsul
Ea mi-a dat și plânsul.
Astfel pot distinge
Buna sau urâta soartă,
Astfel, senzațiile provocate
De cântecul meu.
Îi mulțumesc vieții,
Ce mi-a dat atâtea!