S'il suffisait d'aimer [Romanian translation]

Îi visez chipul, dar trupul, îl ignor,

Apoi, în minte-l văd, mişcând al meu decor.

Câte-aş avea să-i spun, de-aş fi găsit cuvinte,

Dar cum să-l fac să vadă ce-am mai profund în minte?

Dar cum fac toţi ceilalţi, că totul le-a ieşit?!

Să mi se zică-n faţă de mă-nşel, de-am greşit!

Mi-aş da şi sufletul, inima, din viaţă-orice moment,

Degeaba dau eu tot, că nu-i suficient.

De-ar fi de-ajuns să ne iubim, de-ar fi de-ajuns să iubim,

De am schimba lucrurile un pic, doar iubind să dăruim,

De-ar fi de-ajuns să ne iubim, de-ar fi de-ajuns să iubim,

Aş face din această lume o veşnicie, un vis sublim.

Am iluzii vii, petale uscate,

Mă mistui de lacrimi de alţii vărsate.

Viaţa nu-i etanşă, insula mea-i bătută de vânt,

Şi-auzi strigăte prin uşi, chiar închizând.

Într-o grădină-i copilul, pe un strat de flori,

Viaţa-mi tihnită în care din inimi simt fiori,

Când norii năvălesc, prevestind doar orori,

Ce arme mai fac faţă multiplelor terori?!

De-ar fi de-ajuns să ne iubim, de-ar fi de-ajuns să iubim,

De am schimba lucrurile un pic, doar iubind să dăruim,

De-ar fi de-ajuns să ne iubim, de-ar fi de-ajuns să iubim

Aş face din această lume o veşnicie, un vis sublim.

De-ar fi de-ajuns să ne iubim, de-ar fi de-ajuns să iubim,

De am putea schimba lucrurile şi tot să repornim,

De-ar fi de-ajuns să ne iubim, de-ar fi de-ajuns să iubim,

Am face din acest vis o lume...

De-ar fi de-ajuns să iubim...