Les Deux Ménétriers [Romanian translation]

Pe negri cai fără zăbale,

Fără șei și fără scărițe,

Prin regatul morților

Merg doi albi menestreli.

Ei vin într-un galop infernal,

Scârțâindu-și viorile

Cu arcușuri de fier,

Având strune din păr de cal.

În larma durelor copite,

În hohotul viorilor,

Morții încep să iasă din morminte,

Dansând și făcând tumbe.

Și bucuroșii decedați

Îi urmează pe menestreli în salturi alerte,

Cu o flacără roșie în ochii,

Ieșind din craniile lor albe.

Și menestrelii cei albi,

Pe-ai lor cai negri fără zăbale,

Se opresc și iată ce spun morților

Cei doi menestreli:

Primul zise, cu o voce

Sunând ca un țambal:

”Vreți să trăiți a doua oară?

Veniți, Viața e numele meu!”

Și toți, chiar și cel mai milog,

Care n-a avut nicio bucurie,

Toți, într-un elan înflăcărat,

Morții au răspuns: ”Da!”

Atunci celălalt, cu o voce

Ce a suspinat ca un corn,

Le zise: ”Pentru a trăi a doua oară,

Trebuie să iubiți din nou!

Deci iubiți! Luați-vă în brațe!

Veniți, Iubirea e numele meu!”

Dar toți morții, chiar și cel mai nebun,

Au răspuns: ”Nu!”

Și degetele lor descărnate,

Au arătat inimile lor sfâșiate.

Cu țipete de damnați,

S-au retras în mormintele lor.

Și albii menestreli,

Pe-ai lor negri cai fără zăbale,

Fără șei și fără scărițe,

I-au lăsat pe morți să doarmă.