Câteodată mă surprind:
Un pic te inventez eu, un pic te dărui tu,
Câteodată îţi pierd urma, poate nici nu exişti!
Nu ai nume: cine te crezi, o floare de nufăr?
Durezi doar o clipă...
Câteodată eşti speriat,
Iei totul, iar eu nu te opresc...
Iubire, tu care n-ai dat nimic lumii,
Când privirea ta va veni,
Va fi o durere din ce în ce mai mare,
Va fi ca şi cum ai vedea pe dinăuntru.
Iubire, tu care n-ai dat nimic lumii,
Când acest răsărit va exploda,
Va fi sfârşitul fiecărei stele.
Va fi ca o cădere la pământ.
Câteodată rămân nemişcată,
Frunză în vânt, vin la tine...
Eşti o melodie celestă,
Totul se preschimbă pentru o clipă...
Iubire, tu care n-ai dat nimic lumiii,
Când vara va sosi,
Va fi o durere din ce în ce mai mare,
Va fi ca şi cum ai reveni în mine.
Câteodată mă gândesc la tine,
Îmi muţi toate graniţele.
Iubire, e atât de frumos să te dărui eu lumii!
Iubire, e atât de frumos să te dăruieşti lumii!
Când acest răsărit va exploda,
Voi trăi în focul unei stele,
Pentru a lăsa Pământul să fie cu tine.