Хубава си, моя горо [Hubava si moia goro] [Romanian translation]

Mândră eşti pădure-n freamăt

viu de tinereţe,

dar de ce îmbii al nostru

suflet cu tristeţe?

Cin-te vede nu mai are

inima uşoară:

doar aici vrea să trăiască

şi aici să moară.

Cin-te ştie şi te lasă

are plânsă faţa

şi nu poate să te uite,

bietul, toată viaţa.

Mândră eşti, pădure-n freamăt

viu de tinereţe,

dar îmbii al nostru suflet

numai cu tristeţe.

Fagii drepţi, stejarii falnici,

crângurile-ţi toate

cu miresme, cu pâraie

şi poteci umblate;

şi bujorii tăi, şi boarea

ierburilor tale,

de ce oare ne apasă,

cu nespusă jale,

inima înduioşată

care-n viaţă crede

şi se bucură când mugur

nou pe creangă vede?

Primăvara, bătrâneţea

însă ne-o petrece

şi din nou începe viaţa

sub omătul rece.