Ce soartă sau blestem
ţi se face, inima mea?
Unul şi-altul atât de pierduţi,
suntem strigăte tăcute,
două sorţi nepotrivite,
doi iubiţi despreunaţi.
Două strigăte tăcute,
două sorţi nepotrivite,
doi iubiţi despreunaţi.
Pentru tine sufăr și mor,
nu te pricep, nu te-nţeleg,
iubesc şi urăsc fără motiv.
Inimă, când te ostenesc
deşartele noaste speranţe,
când te opreşti, inimă?
Inimă, când te ostenesc
deşartele noaste speranţe,
când te opreşti, inimă?
În astă luptă, astă agonie
cânt şi plâng de bucurie,
sunt fericită şi distrusă.
Ce soartă ai tu, pieptul meu,
ce niciodată nu eşti împăcat,
ce dai totul şi nu iei nimic?
Ce soartă ai tu, pieptul meu,
ce niciodată nu eşti împăcat,
ce dai totul şi nu iei nimic?
Îngheţată sihăstrie,
asta-mi dai tu, inimă,
nu e viaţă, nu-i nici moarte.
E lucidă, nebunească,
să-şi citească al ei destin,
făr’ să-şi poată schimba soarta.
E lucidă, nebunească,
să-şi citească al ei destin,
făr’ să-şi poată schimba soarta.